Fragmentul din “Jurnal aproape emo” a obţinut la concursul de proza scurtă de pe Trilema o binemeritată menţiune care constă într-un domeniu gratuit.
Voi adăuga acest domeniu proprietăţii pe care o deţin la Telega. Mulţumesc partenerului meu de viaţă care mă încurajează permenent să devin o latifundiară şi să trec la măsura 27 la blugi. Mulţumesc colegilor care mi-au pasat ca responsabilitate suplimentară monitorizarea presei mondene şi au făcut astfel posibilă apariţia unui blog cu care să mă înscriu în concurs. Nu în ultimul rând, mulţumesc copiilor mei care m-au adus în starea – să o numim doar de graţie – favorabilă scrierii Jurnalului aproape emo.
Jurnal aproape emo
Sunt egoişti şi sunt intoleranţi. Au un plan diabolic: să-l transforme pe adult într-o sumă de răspunsuri la nevoile lor. Nevoile adolescenţilor sunt importante. Ale adultului, nu. Nevoile lor trebuie urgent satisfăcute. Ale adultului, nu.
Când adolescenţii au probleme, adultul trebuie să fie implicat şi responsabil. Când adultul are probleme, nu e treaba lor.
Când adolescentul greşeşte, adultul trebuie să aibă răbdare şi să conceapă strategii de îndreptare. Când adultul greşeşte, adolescentul trebuie să-l pedepsească imediat.
Dacă adultul a uitat să cumpere pâine, nu e un părinte la fel ca părinţii colegilor. Dacă adolescentul n-a avut chef să cumpere pâine, era naşpa afarăşi pâinea nu era chiar necesară.
Dacă adolescentul trânteşte uşa înseamnă că a fost curent. Dacă adultul trânteşte uşa înseamnă că se comportă ca un copil.
Când adolescentul se enervează înseamnă că are motive: viaţa lui e de rahat şi, în general, adulţii i-au distrus-o. Când adultul se enervează înseamnă că se poartă ciudat: reacţionează exagerat şi nu se comportă ca un adult normal.
Adulţi, uniţi-vă, e naşpa!