Geanta ei de şcoală rămăsese în sufragerie, pe un scaun, acolo unde cam rămâne de obicei. Când am căutat carnetul să mă duc să îi reînnoiesc abonamentul de ratb, am văzut pachetul. Aşa subţire şi verzui cum era am crezut în prima clipă că e cutia cu faringosept pe care i-o cumpărasem cu două zile înainte, când a zis că o doare gâtul. Dar există un dumnezeu al mamelor şi el a scos afară, cu mâna mea, pachetul.
Când s-a trezit adolescenta nr. 2 şi şi-a văzut ţigările pe masă a atacat prima: de ce ai umblat în geanta mea?! Sigur că m-a crezut că n-a fost vorba despre vreun control, că doar n-o mai făcusem niciodată. Şi încep discuţiile. Că doar de când a început şcoala. Că toate colegele fumează, că uneia îi cumpără taică-su ţigări, ba chiar că i le aduce la şcoală. Că – fiţi atenţi! – acsă auzise ea că fumatul nu e chiar ok, dar, la naiba, nimeni nu-i spusese în mod expres: îţi este interzis să fumezi! Ce să faci, ce să faci? Cum s-o dai, că tot nu poţi să controlezi ce face la şcoală. Aşa s-a ales fără bani de buzunar de aici încolo şi cu punguţa de croisante luate de acasă.
Pachetul a rămas pe masă până seara târziu. Ce vrei să facem cu el?! – a întrebat o dată. A rămas acolo şi a doua zi. Nu îi arunci? – a mai întrebat o dată. A treia zi, pachetul era tot pe masă. Pachetul ăsta stă aici ca să mă pedepsească pe mine când îl văd în fiecare zi? – a fost a treia încercare. Am cedat, l-am auncat în coşul de gunoi.